Adio - Agathodaimon

Young, wild, green with a children’s mind and a heart so loyal and bright

But stigmatized and sacrificed by the feedings of the light

I turned away, head from the sway and find my only path

In the blessings of the flaming ones, an aeon formed with a new oath

Hold your head up high on the causal, sparkling rays of the barren,

false and blind

Or follow me where you can see the power of the blackest light

Once the wolves will howl together and sing their mighty song

And the blackest sun alights the world and saves us from all wrong

The solace of death can’t revoke

The pain of a thousand years and lies

The solace of death can’t remove — those bitter times

I break down as the stars burn cold

Burn bitter and cold — inside my heart

Yawns a wound so deep — so deep and old

Darkness filled with a mind so skilled and loyal to the blackest arts

Concerned with light in her last rite to open up the darkest hearts

We have found our final ground to evocate her bright

In the shining of the silver moon into the mystic night

Willing now to sacrifice and look beyond the ghastly ice

Then break the mirror — set the knife and free yourself from life

We who wander beyond the sun are blessed with her last kiss

Damned to walk among the dead and cursed with human bliss

De-acuma nu te-oi mai vedea

Rămâi, rămâi, cu bine!

Mă voi feri în calea mea

De tine

De astăzi dar tu fă ce vrei

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele

Să mă îmbăt și de scântei

Din stele

Când degerând atâtea dăți

Eu mă uitam prin ramuri

Și așteptam să te arăți

La geamuri

O, cât eram de fericit

Să mergem împreună

Sub acel farmec liniștit

De lună!

Și când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie

În veci alături să te am

Femeie!

Din a lor treacăt să apuc

Acele dulci cuvinte

De care azi abia mi-aduc

Aminte

Căci astăzi dacă mai ascult

Nimicurile-aceste

Îmi pare-o veche, de demult

Poveste

Și dacă luna bate-n lunci

Și tremură pe lacuri

Totuși îmi pare că de-atunci

Sunt veacuri

Cu ochii serei cei dentâi

Eu n-o voi mai privi-o…

De-aceea-n urma mea rămâi —

Adïo!

Jung, wild, grün mit einem kindlichen Verstand und einem so loyalen und strahlenden Herzen

Aber stigmatisiert und geopfert durch die Speisung des Lichts

Ich wandte mich ab, entfernte mich vom Schwanken und fand meinen einzigen Weg

In den Segnungen der Flammenden bildete sich ein Äon mit einem neuen Eid

Halte deinen Kopf hoch auf die kausalen, funkelnden Strahlen der Öde,

falsch und blind

Oder folgen Sie mir, wo Sie die Kraft des schwärzesten Lichts sehen können

Einmal werden die Wölfe gemeinsam heulen und ihr mächtiges Lied singen

Und die schwärzeste Sonne erleuchtet die Welt und rettet uns vor allem Unrecht

Der Trost des Todes kann nicht widerrufen werden

Der Schmerz von tausend Jahren und Lügen

Der Trost des Todes kann diese bitteren Zeiten nicht beseitigen

Ich breche zusammen, während die Sterne kalt brennen

Brenne bitter und kalt – in meinem Herzen

Gähnt eine Wunde so tief – so tief und alt

Dunkelheit, gefüllt mit einem Geist, der so geschickt und loyal gegenüber den schwärzesten Künsten ist

Besorgt um Licht in ihrem letzten Ritus, um die dunkelsten Herzen zu öffnen

Wir haben unseren letzten Boden gefunden, um sie strahlend hervorzurufen

Im Schein des silbernen Mondes in die mystische Nacht

Jetzt bereit, Opfer zu bringen und über das grässliche Eis hinauszublicken

Dann zerbrich den Spiegel – setze das Messer an und befreie dich vom Leben

Wir, die wir jenseits der Sonne wandern, sind mit ihrem letzten Kuss gesegnet

Verdammt, unter den Toten zu wandeln, und verflucht mit menschlicher Glückseligkeit

De-acuma nu te-oi mai vedea

Ramai, Ramai, Cubine!

Mă voi feri în calea mea

De tine

De astăzi dar tu fă ce vrei

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele

Să mă îmbăt și de scântei

Din-Stele

Când degerând atâtea dăți

Eu mă uitam prin ramuri

Și așteptam să te arăți

La geamuri

O, cat eram de fericit

Să mergem împreună

Sub acel farmec liniştit

De lună!

Și când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie

În veci alături să team

Femeie!

Din a lor treacăt să apuc

Acele dulci cuvinte

De care azi abia mi-aduc

Aminte

Căci astăzi dacă mai ascult

Nimicuril-Aceste

Îmi pare-o veche, de demult

Poveste

Și dacă luna bate-n lunci

Și tremura pe lacuri

Totuşi îmi pare că de-atunci

Sunt veacuri

Cu ochii serei cei dentâi

Eu n-o voi mai privi-o…

De-aceea-n urma mea rămâi —

Adio!